Ce gândesc femeile prima dată când fac sex cu un nou partener?
V-aţi întrebat vreodată la ce-i stă mintea unui nou partener în clipa în care aţi trecut în următoarea etapă a relaţiei, cea a intimităţii? Din punct de vedere al sexologului, lucrurile sunt destul de clare în privinţa primelor întrebări şi reacţii care apar atunci când un bărbat şi o femeie se află goi, faţă în faţă.
Din experienţa anilor de practică în domeniul consilierii pe probleme de cuplu şi sex, Tracey Cox a identificat principalele întrebări şi probleme care apar în mintea ambelor sexe atunci când se „confruntă“ în costumul lui Adam, respectiv al Evei.
Ce gândesc femeile:
1. Evaluează corpul partenerului, în general Femeile sunt la fel de dornice să-şi privească partenerul, pe cât sunt şi bărbaţii, iar aceasta este o realitate confirmată de studii, subliniază Tracey Cox. Asta nu înseamnă că femeile caută perfecţiunea, ci că sunt interesate şi curioase să observe forma fizică în care se prezintă partenerul, fără a fi neapărat dezamăgite că nu au în faţă un exemplar cu muşchii lucraţi din greu la sala de forţă.
2. Cine este mai arătos? Realitatea este că femeile se compară cu bărbatul pentru a vedea cine câştigă competiţia la capitolul frumuseţe. Dacă va considera că bărbatul este cel care are un avantaj net, încrederea în sine a femeii va fi destul de zdruncinată, explică Tracey Cox. Femeile îşi fac griji în privinţa felului în care arată şi atunci când nu au motive, cu atât mai mult va fi timorată o femeie care ştie că are ceva probleme cu silueta, dacă va considera că partenerul este într-o formă fizică mult mai bună.
3. Se uită la cât de dotat este partenerul Paradoxal, dar femeile nu sunt atât de dornice să aibă parteneri cu un organ sexual cât mai mare, contrar credinţei populare. Din contră, un penis prea mare reprezintă o problemă destul de neplăcută pentru o femeie, cum ar fi posibile dureri în timpul contactului sexual. Un bărbat care se încadrează în medie este mai mult decât potrivit din perspectiva feminină. Chiar şi atunci când penisul are dimensiuni mai mici decât ce este considerat standard, femeile sunt interesate să vadă tehnica folosită de partener în pat, mai degrabă decât să facă măsurători mentale.
4. Verifică să vadă dacă partenerul are erecţie Femeile tind să considere că ele sunt vinovate sau că este ceva în neregulă cu ele când observă că partenerul nu are erecţie. Cel mai potrivit ar fi ca bărbatul să-şi asigure partenera că nu ea este motivul pentru care nu are o erecţie demnă de filmele XXX.
5. Caută un indiciu că partenerului îi place cum arată goală Acesta este problema care le preocupă pe femei din prima clipă în care rămân goale, consideră Tracey Cox. Expresia de apreciere afişată de bărbat după ce îşi plimbă privirea peste trupul ei, aceasta este confirmarea de care o femeie are nevoie pentru a se relaxa.
Ce nu observă
Femeilor nu le scapă prea multe detalii, spre deosebire de bărbaţi, de la firma care a produs lenjeria intimă a partenerului până la aluniţa de pe abdomen etc. Important este ca ambele sexe să ţină cont de faptul că, în astfel de momente, suntem mai dispuşi decât avem impresia să trecem cu vederea tot felul de amănunte pe care altfel poate că le-am considera defecte.